AUDIO / Nimeni nu înțelege de unde atâția analfabeți funcțional

 

 

Ieri a început școala. Pentru părinții copiilor de vârstă școlară, ziua de ieri a fost încărcată cu emoție. Poate și că pentru copiii ce au pășit pentru prima oară într-o grădiniță, școală primară, gimnaziu sau liceu. În rest, nu prea cred că a fost ceva special. Ba chiar cred că școlarii poartă încă în suflet sunetul vesel al vacanței. Așa că e cam greu să fie fericiți că a început școala. Înainte de a vă vorbi despre cuvintele zilei de ieri, aș vrea să vă spun că sistemul educațional din România începe cu grădinița, adică învățământul preșcolar. Spun asta fiindcă propoziția „Începe școala” îi exclude pe cei mai mici preșcolari. (Era să zic grădinițiști!) Oricum, cuvântul „grădiniță” mi se pare de o tandrețe accentuată în clipa în care ne dăm seama că este vorba despre diminutivul de la „grădină”.

Dincolo de euforia unei asemenea zile, dincolo de amintiri cu aromă de clopoțel, când vine vorba de școala românească, realitatea nu e prea generoasă cu optimismul. Asta fiindcă numărul școlarilor din România anului 2019 a scăzut la 2,8 milioane. Ceea ce înseamnă cel mai mic număr de elevi din 1989 încoace. Iar cauzele sunt multiple: scăderea natalității, abandonul școlar, exodul Românilor spre țări mai bogate. Cât privește gradul de pregătire a elevilor români, un raport internațional din 2015 producea îngrijorare: aproximativ 40 la sută dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional. Analfabetismul funcțional definește un paradox. Deși elevii pot citi, ei nu pot aplica cunoștințele lor sau, pur și simplu, nu cunosc sensul cuvintelor. Repet sintagma: „analfabeți funcțional” și nu „analfabeți funcționali”, cum am auzit de prea multe ori. Asta fiindcă „funcțional” este adverb, nu adjectiv.

(rubricã difuzatã în 10 septembrie 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

58 de secunde ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

14 minute ago

Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap pentru parcare gratuită verificate la Arad sunt multiplicate

Aproximativ 40% dintre cardurile speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap folosite în Arad…

34 de minute ago

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

57 de minute ago

“PRO DATINA” respectă tradiția de 15 ani

Festivalul  folcloric „Din comoara satului” a fost primul eveniment important al  Asociației culturale “PRO DATINA”…

3 ore ago

Festivalul și Concursul Internațional „Alma Cornea Ionescu”, la ediția 21

În perioada 16-21 mai 2024, se va desfășura, la Timișoara, cea de a XXI-a editie…

5 ore ago