AUDIO / Noii Dalai Lama și escatologia din presă

 

 

„Nimic nu va mai fi cum a fost înainte”, spun sau scriu diverse personalități din lumea întreagă referindu-se, evident, la pandemia provocată de noul coronavirus. Iar unii comentatori TV, deveniți, între timp, experți epidemiologi, preiau enunțul cu o gravitate ce dă de înțeles că urmează anunțul oficial despre sfârșitul lumii. După care, în loc să își argumenteze afirmația, tac profund, de parcă ar fi noii Dalai Lama. Nu vă grăbiți să mă acuzați de ironie gratuită fiindcă, deosebirea dintre acești imitatori ai profețiilor globale și adevărații analiști este că experții explică impactul cu cifre și informații verificabile. Dar mai e ceva care mă irită la felul ritos, adică hotărât, categoric, în care e preluată fraza: caracterul pesimist, întunecat, apocaliptic al unei asemenea fraze. În realitate, nimeni nu știe care sunt repercusiunile, adică urmările, acestei crize fără precedent și, ca atare, mai ales în asemenea momente, e foarte important ca experții să transmită un pesimism temperat. Asta fiindcă — simțim asta pe pielea noastră — cantitatea de vești rele ce vine dinspre partea presei oficiale este tot mai insuportabilă. Ca să nu mai spunem că pe media socială, adică Facebook-ul sau alte diverse canale cu ajutorul cărora comunicăm între noi, suntem inundați cu teorii ale conspirației sau cu diverse scenarii imbecile.  Dacă asemenea canale nu pot fi controlate, cenzurate, îi revine, în schimb presei responsabile, mai ales cea a serviciului public, să nu se transforme într-o „premoniție escatologică”. Adică într-o presimțire a sfârșitului lumii.

(rubricã difuzatã în 9 aprilie 2020)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se gasește în librării.

Articole asemănătoare

Todoni mai face o ”victimă”; Bara se oprește în optimi

Todoni a învins-o, în această după amiază, pe japoneza Mao Hontama cu 6-3, 3-6, 6-3.…

3 secunde ago

Argint și bronz pentru floretistele timișorene

Cele două au fost adversare în semifinale, unde câștig de cauză a avut Rebeca Cândescu,…

o oră ago

„Belshazzar’s Feast” de William Walton, primă audiție națională, la Filarmonica „Banatul”

Concertul vocal-simfonic din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, programat vineri, 17 mai 2024, la Sala…

3 ore ago

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

7 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

7 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

10 ore ago