AUDIO / Ripensia, un nume legendar dat din eroare?

 

 

După rubrica de ieri, când am vorbit despre aniversarea nașterii lui Adam Müller-Guttenbrunn, un amic pasionat de fotbal mi-a reproșat că ignor aniversările fotbalistice ale Timișoarei. Și mi-a recomandat să scriu și despre Ripensia, primul club de fotbal cu statut de profesionist din România. Așa este,  în 21 octombrie 1928, într-o sală a Primăriei din Timișoara, a avut loc o adunare generală la finalul căreia a fost înființată F.C. Ripensia. Dr. Cornel Lazăr, fostul președinte al echipei Chinezul, a devenit președinte al noului club. Până în 1930, Ripensia a avut parte doar de meciuri demonstrative. Din 1931 până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Ripensia a câştigat patru campionate naţionale, de două ori titlul de vicecampioană şi două Cupe ale României (în1934 și 1935-1936). În 1948, Ripensia este desființată, dar ieșirea de pe scena fotbalistică este glorioasă fiindcă, în acl an, juniorii clubului câștigă campionatul. În 2012, clubul a fost reînființat de o mână de entuziaști, între care și foste glorii de altădată.

Nu vă încarc însă prea mult memoria cu cifre, așa că vă spun că numele echipei este inspirat de provincia Dacia Ripensis a Imperiului roman, organizată în sudul Dunări, pe un teritoriu împărțit azi de Serbia și Bulgaria. Specific aceste repere geografice fiindcă, la momentul înființării clubului, numele de Ripensia a fost ales dintr-o mică și nevinovată eroare: aceea că Dacia Ripensis ar fi cuprins între granițele ei și locuri din Banatul de azi.

În fine, se pare că, în fotbal, luptele între Imperiul Roman și daco-geți nu au încetat. Astfel, în etapa a 13-a, Ripensia a învins Daco-Getica cu 7 la 2.

(rubricã difuzatã în 23 octombrie 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

Articole asemănătoare

Anca Todoni, două victorii în calificări

Anca Todoni a acces pe tabloul principal al turneul challenger de tenis de la Madrid.…

14 minute ago

Povestea Antoniei, eleva din Timișoara care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științele Pământului

Antonia Ioana Balcu este unul din cei patru liceeni români care se vor întrece cu…

55 de minute ago

Sute de slujbe disponibile la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, marți, Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va…

57 de minute ago

Se oprește apa caldă în mai multe zone ale Timișoarei

Consumatorii care locuiesc în zona de nord a Timișoarei vor rămâne fără apă caldă din…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

3 ore ago

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

11 ore ago