AUDIO / Soljenițîn, cu „î” din „a”

 

În perioada cea mai neagră a comunismului sovietic după Stalin, marele scriitor Aleksander Soljenițîn a fost cea mai curajoasă voce a disidenței de atunci. Cel puțin trei din romanele sale sunt documente ce acuză cu forță și disperare teroarea comunismului: Arhipelagul GulagPavilionul canceroșilor sau O zi din viața lui Ivan Denisovici.  Chiar dacă am mai vorbit despre asta, vă reamintesc că, odată cu romanul său despre Gulag, adică despre insulele în care erau deportați toți cei suspectați de regimul stalinist, în vocabularul universal a pătruns cuvântul „gulag”. Cu sensul de regim concentraționar al comunismului. Iar publicarea acestui roman monumental, evident în străinătate, a mai făcut ceva: a dezvăluit lumii libere un secret teribil de bine păstrat de Uniunea Sovietică și de propaganda comunistă, anume că nu numai naziștii au folosit lagăre de exterminare ci și, culmea ororii, comuniștii. Celor care nu știu prea multe despre influența propagandei sovietice în Occident, mai ales în Franța, le reamintesc că nume mari ale culturii franceze au fost cumpărate de odiosul regim comunist de la Moscova.

În 1974, Soljenițîn a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Nu știu dacă ar mai trebui să vă spun că, din 1994, de când s-a întors în Rusia, Soljenițîn a devenit unul dintre cei mai agresivi ideologi ai civilizației ruse tradiționale. Dar asta nu știu cât este de important pentru ascultătorii rubricii mele, așa că vă atrag atenția asupra unei frecvente greșeli de scriere: Soljenițîn se scrie cu „î” din „i”, și nu cu „î” din „a”. Ca o regulă generală, rețineți că, în numele străine, scriem întotdeauna cu „î” din „i”.

(rubricã difuzatã în 14 mai 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

(Foto: radioromaniacultural.ro)

Articole asemănătoare

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

o oră ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

3 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

3 ore ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

3 ore ago

Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap pentru parcare gratuită verificate la Arad sunt multiplicate

Aproximativ 40% dintre cardurile speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap folosite în Arad…

4 ore ago

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

4 ore ago