AUDIO / Stadionul, o uitată unitate de măsură

 

 

După rubrica de ieri în care am vorbit despre cuvântul olimpiadă, astăzi o să continui să vă povestesc câte ceva din jurul acestui fenomen renăscut abia acum 125 de ani. Reapariția jocurilor olimpice moderne este, paradoxal, opera unui aristocrat francez pe nume Pierre de Coubertin care, în anul 1896, a reușit să organizeze prima olimpiadă modernă la Atena. De ce am spus paradoxal? Fiindcă, în mod firesc, mentalitatea franceză la finele secolului al XIX-lea nu era atât de marcată de sport cum era, cum este mentalitatea anglo-saxonă. Iar acest lucru ne devine mai clar în clipa în care ne amintim că universitățile din Anglia și SUA acordă o mare atenție sportului și au locuri speciale pentru sportivi.

Sigur, olimpiadele pre-moderne difereau mult față de ceea ce se întâmplă din 1896 încoace. Prima olimpiadă, de pildă, avea o sigură probă, anume o alergare ce măsura un stadion, adică aproximativ 200 de metri. De aici, de la stadion, ați înțeles, avem cuvântul „stadion” cu sensul de arenă sportivă. Pe parcurs, au apărut și alte întreceri, cum ar fi strămoșul boxului combinat cu luptele greco-romane ce purta numele de pankration. Proba vedetă a devenit apoi pentatlonul, cinci întreceri adică: alergare, luptă, aruncarea discului, aruncarea suliței, săritura în lungime.

Știu că sunteți curioși să aflați de recompensele campionilor: ei bine, la jocurile din Olympia, cea mai onorantă recompensă era cununa de măslin. Iar ca răsplată, câștigătorii erau scutiți de taxe și primeau masa gratuit pe tot restul vieții.

În fine, două detalii: femeile nu puteau concura la nicio probă, iar în anumite perioade, sportivii concurau complet goi.

(rubrica difuzata în 28 iulie 2021)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pâna vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 ?i 15,47. Le pute?i gasi ?i pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Pute?i asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timi?oara, începând din toamna anului 2015, se regasesc ?i în volumul ”Limba româna pentru începatori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timi?oara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

 

 

 

 

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

5 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

5 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

5 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

7 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

13 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

13 ore ago