În finalul rubricii de ieri, când am vorbit despre soprana Aca de Barbu, cea care a înființat Opera la Timișora, am spus câteva cuvinte despre ce înseamnă o soprană. Ba chiar am atras atenția asupra faptului că și bărbații au o asemenea voce, drept pentru care ei se numesc soprani. Nu am avut timp și nici nu era cazul să vă spun că există — cum, de altfel, știți — și voci de mezzosprană, o voce de femeie, între soprană și contraltă, adică una mai gravă, mai apropiată de cea a bărbaților. Ei bine, cu această observație o să vă povestesc câte ceva și despre vocea standard, ca să spun așa, a bărbaților, cea de tenor. Asta fiindcă tenorii au avut, în unele epoci, un destin aparte. Iar dragostea lor pentru muzică a condus, mai ales în Italia pre-modernă, la practici mai puțin previzibile pentru omul contemporan. Astfel, titlul unui articol din cunoscuta revistă „New Scientist” sună așa: „800.000 de băieţi italieni au fost castraţi, în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, pentru a deveni <maşini perfecte de cântat>”. Căutați pe Google sintagma „tenori castrati” și veți găsi cu siguranță articolul cu pricina. Da, fiindcă, în Italia acelei epoci, cei mai admiraţi cântăreţi de operă erau tenorii castraţi. Vocile acestora puteau atinge note la fel de înalte ca ale femeilor, dar erau mult mai puternice. Fenomenul este însă mai complex decât pare, iar autorul articolului scrie că, în ciuda faptului că religia creștină interzicea în mod expres castrarea, toate corurile bisericilor, inclusiv cel al Papei, au ajuns să aibă în componența lor asemenea persoane. Asta pentru că femeile nu aveau voie să cânte în biserici, iar vocile băieţilor erau temporare.

Și, la final, un sinonim neologic: castrarea, în medicină și nu numai, este denumită „emasculare”.

(rubricã difuzatã în 2 august 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

(Foto: wikipedia.org)

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

53 de minute ago

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

9 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

9 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

10 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

11 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

12 ore ago