AUDIO / Un chel, doi chei ? Sau doi cheli ?

 

 

După două rubrici dedicte cuvintelor ce au legătură cu barba, ar trebui să vă povestesc ceva și despre podoaba capilară, adică despre păr. Sau despre absența lui. Vă amintiți poate, despre părul rar am vorbit de la microfonul acestei rubrici atunci când am spus că numele Rareș desemna, originar, o persoană cu părul rar.

Revin la capilar și observ că anatomia folosește sintagma „vase capilare” pentru a desemna acele vase de sânge foarte fine, de dimeniunea firului de păr. Cuvântul „păr”, în sens anatomic, vine dintr-un cuvânt latinesc, dar, în limba română avem și un neologism, pilozitate. Ca de obicei, neologismele mai vechi ne vin din limba franceză.

Cât despre lipsa părului, adică despre calviție, aș semnala, mai întâi, că, în popor, lipsa părului este un semn rău. Omul chel, adică spânul, este socotit un om rău, malefic. Știm asta și din basmul Harap Alb. În medicină, pentru căderea părului se folosește cuvântul „alopecie”, venit tot din franceză, dar adus din greacă unde înseamnă… vulpe. Probabil blana vulpii năpârlește mai ușor.

Pretextul acestei mici incursiuni în semantica părului și a cheliei este unul mult mai banal: am vrut să vă semnalez că, la plural, forma corectă a singularului „chel” este „chei”, nu „cheli”. Nu știu de ce, dar așa scrie în DOOM.

(rubricã difuzatã în 8 septembrie 2016)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

8 minute ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

o oră ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

2 ore ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

10 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

11 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

11 ore ago