AUDIO / Un nume din mitologia academică a Politehnicii timișorene: Plautius Andronescu

 

 

O nedreptate ciudată face ca personalitățile culturale să fie mai cunoscute decât cele din domeniul tehnic-științific. De fapt, nu știu dacă e ciudat și dacă nu e, mai degrabă, firesc. Asta fiindcă, atunci când vine vorba despre domenii științifice de nișă, adică foarte specializate, cei din afara domeniului înțeleg mai puțin. De fapt voiam să vă spun că în fiece 10 decembrie, bănățenii ar trebui să îl evoce pe un mare om de știință: în 10 decembrie 1893, la Zürich, s-a născut Plautius Andronescu, ilustru profesor al Politehnicii timișorene, creatorul școlii românești de electrotehnică teoretică. În anul 1925, Plautius Andronescu a preluat șefia Catedrei de Electrotehnică și Electricitate, pe care a condus-o timp de 40 de ani, iar în perioada războiului a fost rectorul Politehnicii. De numele său însă este legată o premieră absolută în România: în 1927, a înființat, evident tot la Politehnica timișoreană, primul laborator de tehnică a tensiunilor înalte. A fost membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România și membru corespondent al Federației Internaționale a Inginerilor.

În fine, dacă numele Plautius vi se pare cumva aparte, să știți că în lumea romană era unul celebru grație gintei Plautia. Care era un cognomen, adică o poreclă. Și însemna „picior plat”. Dintre romanii celebri care au purtat acest nume, îl amintesc aici pe Aulus Plautius, generalul roman care început cucerirea Britaniei și a fost primul ei guvernator.

(rubricã difuzatã în 10 decembrie 2019)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

 

 

Articole asemănătoare

Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice la Timișoara

O expoziție de lucrări umoristice inspirate din societatea actuală este deschisă, în această perioadă, la…

23 de minute ago

Vremea la final de săptămână

Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. În cursul zilei cerul…

4 ore ago

SCM Poli, amical cu o prim-divizionară din Serbia, la sala „Constantin Jude”

În eșalonul secund masculin, se dispută penultima rundă a play-off-ului de promovare. Astăzi, la ora…

9 ore ago

Liga a treia | Ghiroda câştigă din nou. 14 goluri marcate în meciul Jiului Petroşani!

Partida dintre FCU II Craiova şi Jiul Petroşani a avut o desfăşurare incredibilă a scorului.…

12 ore ago

CSM Deva, în semifinalele turneului de promovare în Liga Florilor

Revenind la primul joc disputat, în această seară, la Iaşi, devencele au avut de "transpirat"…

13 ore ago

Serenadele studențești, la prima ediție. Tinerii de la Medicină le-au cântat profesorilor, medici în spitalele din Timișoara

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara vor să pornească o tradiție…

14 ore ago