AUDIO / Un senior este, de fapt, un bătrân mai bătrân

 

 

Acum câteva zile, Președintele Iohannis a ieșit pentru a face, în opinia mea, cea mai unanim apreciată declarație a sa. Evident, unanimitatea nu are grad de comparație, dar sigur ați înțeles că mă refeream la faptul că și electoratul de alte opinii politice a apreciat promisiunea președintelui că, după 15 mai, unele măsuri se vor relaxa. E ușor de spus dar greu de făcut, așa că ieri Președintele a ieșit din nou pentru a anunța, între altele, prelungirea orelor în care persoanele de peste 65 de ani pot ieși din… casă. Am ezitat puțin — cum probabil ați simțit — fiindcă voiam să spun că pot ieși din recluziune. Am ezitat fiindcă, așa cum știm, bătrânii sunt categoria de vârstă cea mai însingurată. Da, fie că unul dintre parteneri a decedat, fie că au divorțat fie că, pur și simplu, au ales celibatul, adică burlăcia. Ceea ce înseamnă că lor și numai lor li potrivește unul dintre sensurile cuvântului „recluziune”, adică „singurătate”, Celălalt sens al cuvântului „recluziune” este unul juridic și se referă la pedeapsa cu închisoarea.

Așadar, o veste bună pentru persoanele de peste 65 de ani și vă rog să observați că nu am folosit cuvântul „bătrâni”. Dar nici nu îmi place cuvântul „seniori” — un cuvânt din noua corectitudine politică folosit tot mai mult în presă. Nu-mi place fiindcă nu știu exact când începe cineva să fie bătrân, cu atât mai puțin știu când devine senior sau senioară. Nu-mi place chiar dacă și DEX-ul dă la cuvântul „senior” înțelesul de „bătrân”, chiar dacă și etimologic, cuvântul „senior” însemna, în limba latină, „mai bătrân”.

(rubricã difuzatã în 28 aprilie 2020)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timioara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timi?oara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

Cartea se găsește în librării.

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

2 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

7 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

9 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

11 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

13 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

13 ore ago