AUDIO / Vaccinatul, vaca și altoirea

 

Cei care au ascultat rubrica mea de ieri cred că au fost uimiți să afle că, acum130 de ani, cu aproximație, marele nostru dramaturg I.L. Caragiale scria, șocat, că, în anumite județe ale României de atunci, autoritățile sanitare falsificau datele cu privire la vaccinarea antivariolică în rândul copiilor. Drept pentru care, în județul Teleorman, de pildă, rata mortalității era extrem de ridicată. Vă reamintesc, este vorba despre un articol cu titlul Principii şi vaccină, publicat în anul 1896, iar prima mea nedumerire filologică, deja semnalată la finele rubricii de ieri, este forma de feminin, „vaccină”, pentru substantivul „vaccin”. Edițiile pe care la am din dicționarul Șăineanu, de pildă, nu menționează forma „vaccină”. O menționează însă dicționarul latiniștilor Laurian și Massim, cu o precizare însă: forma „vaccină” apare alături de forma de masculin, „vaccin”. Dar trimiterea celor doi latiniști la cuvântul italian „vaccina” e ciudată. În italiană, „vaccin” se spune „vaccino” și este de genul masculin, ca și cuvântul franțuzesc „vaccin”. Este posibil ca în italiană și franceză să fi avut și formele de feminin, citate de Laurian și Massim — „vaccina” și „vaccine” — fiindcă, așa cum am spus de la microfonul acestei rubrici, vaccinul antivariolic a fost numit așa, de către inventatorul lui, de la cuvântul „vacă”.

Iar în dicționarele vechi, atunci când vine vorba despre vaccinare, întâlnim un cuvânt ce aparține evident limbajului pomicol: altoire. Fiindcă ritmul de altoire a cam slăbit în ultimele zile, vă îndemn, din nou, de la microfonul acestei rubrici, să vă altoiți, adică să vă vaccinați!

(rubricã difuzatã în 28 mai 2021)

Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le pute?i gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/

Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/

365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timi?oara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.

 

(Foto: pixabay.com)

Articole asemănătoare

Ministrul transporturilor, despre lucrările la linia ferată care traversează Timișoara: Am semne de întrebare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…

3 minute ago

Ambele echipe de la CSS Bega Timișoara se bat pentru locul al cincilea

Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…

4 minute ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

55 de minute ago

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

3 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

4 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

10 ore ago