Categorii: Social

30 de vatmani de la Compania de Transport Arad au intrat în grevă japoneză

Circa 30 dintre cei 100 de vatmani ai Companiei de Transport Public Arad au intrat în grevă japoneză.

Ei sunt nemulţumiţi pe salarii şi cer să primească spor de stres, însă conducerea Companiei spune că acesta nu este prevăzut în legislaţia muncii.

Conducerea Companiei de Transport Public Arad spune că acţiunea de protest nu este demarată de niciunul dintre cele două sindicate din cadrul companiei. Directorul tehnic al Companiei de Transport Public Arad, Petru Cuvineanu, spune că grupul de vatmani au solicitat printr-o petiție salarii de 2.000 de lei și spor de sâmbătă-duminică de 100% și un spor de stres de 25%. Cuvineanu precizează că în urma negocierilor cu cele două sindicate s-a convenit majorarea eșalonată ca urmare a creșterii salariului minim pe economie.

Conducerea CTP Arad spune că un vatman câştigă lunar, net, cu tot cu sporuri, între 1500 şi 1700 lei net. Circulaţia tramvaielor în municipiul Arad nu a fost afectată.

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

8 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

13 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

13 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

13 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

13 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

14 ore ago