Categorii: Social

A cincea zi de proteste în București. Lanț uman în jurul Parlamentului. Manifestație în Piața Victoriei

Protestele faţă de Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale continuă la final de săptămână, În București.

Actualizare:

Peste 100.000 de oameni din Piaţa Victoriei au intonat imnul ‘Deşteaptă-te române’ şi şi-au manifestat bucuria la anunţul premierului Sorin Grindeanu că ordonanţa privind modificarea Codurilor Penale urmează a fi abrogată duminică în urma unei şedinţe a Guvernului. Mai mulţi manifestanţi şi-au exprimat intenţia de a veni şi duminică să protesteze, indiferent de decizia Guvernului referitoare la ordonanţa 13.

Mulţi dintre protestatari au venit şi în această seară cu pancartele cu mesaje de nemulţumire faţă de Guvern şi PSD şi sprijin faţă de lupta anticorupţie.

Piaţa Victoriei a răsunat de zgomotele vuvuzelelor, dar şi al tobelor, fiind mai multe grupuri de manifestanţi care au venit dotaţi cu tobe şi care au făcut atmosferă.

După ora 23,00 protestatarii au început să se retragă spre case, aproape de miezul nopţii mai aflându-se în Piaţa Victoriei cel mult 200 de persoane, precum şi cei care fac curat în piaţă, adunând în saci de plastic tot ce a rămas în urma manifestanţilor.

***

Aproximativ 40.000 de protestatari, care au mărșăluit pe străzile Capitalei au revenit în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului. Ei au fost aplaudați de către cei care au rămas în piață.

La întoarcere, în Piața Revoluției, au ținut un moment de reculegere în cinstea celor care au murit în Revoluția din 1989, au scandat lozinci folosite și în 1989 și au cântat Imnul Național.

***

După marşul copiilor, protestatarii adunaţi în Piaţa Victoriei au plecat în marş spre Palatul Parlamentului, pentru formarea unui lanţ uman. Pe traseul marşului, celor peste 10.000 de manifestanţi care au plecat din Piaţa Victoriei și s-au alăturat şi alte persoane, astfel că numărul lor a crescut la aproximativ 20.000.

Este pentru a cincea zi consecutiv când la Bucureşti, dar şi în alte oraşe din România, au loc proteste faţă de decizia guvernului de a emite o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legislaţiei penale, informează Radio România Actualități.

Foto: romania-actualitati.ro

Articole asemănătoare

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

19 minute ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

7 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

7 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

8 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

13 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

14 ore ago