Groapa de gunoi de la Lipova, arde din nou, pentru a doua oară în decurs de zece zile. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad intervin cu efective pentru eliminarea focarelor incendiului. Cel mai probabil, cauza incendiului o reprezintă temeperaturile ridicate. Incendiul se manifeestă generalizat pe toată suprafaț gropii, cu mari degajări de fum

Înființată în 2002, groapa de gunoi a orașului Lipova a fost scoasă din uz în luna iulie a acestui an, după ce Garda de Mediu Arad nu i-a mai prelungit autorizația de funcționare.

Foto&Video: ISU Arad

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

3 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

3 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

3 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

3 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

4 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

4 ore ago