Groapa de gunoi din orașul Lipova, județul Arad, a luat foc astăzi. Pompierii din Arad, Bârzava și Lipova au reușit să reducă suprafața de ardere și numărul focarelor.

Incendiul a fost semnalat de dimineaţa, mirosul de gunoi ars resimţindu-se până aproape de Arad, aflat la 25 de kilometri distanţă.

Groapa de gunoi de la Lipova a fost închisă operațional astfel încât nu s-au mai depozitat deșeuri de multă vreme. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, căpitan George Pleșca, spune că locul nu a fost conservat în așa fel încât să nu permită autoaprinderile accidentale.

“’Groapa are câteva zeci de ani şi este închisă, nu se depozitează gunoi, dar nu s-a efectuat o conservare specială, cu acoperire cu pământ sau cu ceea ce mai este nevoie în asemenea cazuri. Este un munte de gunoi. Este foarte greu de stins pentru că apa nu pătrunde prin gunoi până la focare. Temperaturile foarte ridicate favorizează autoaprinderile”, a precizat căpitanul George Pleșca.

Acesta a arătat că pompierii au reuşit să reducă suprafaţa de manifestare a arderii de la 500 la 200 de metri pătraţi, precum şi numărul focarelor. Pompierii acţionează în continuare pentru stingerea focarelor şi lichidarea incendiului.

Articole asemănătoare

România, în semifinalele Campionatului European de Minifotbal

România a controlat partida şi s-a impus cu 4-0. Viorel Şaim a deschis scorul în…

3 ore ago

Corvinul continuă să se întărească. Sergiu Buș, noul atacant al hunedorenilor

Jucătorul în vârstă de 31 a bifat, sezonul trecut, 21 de apariții, trei goluri și…

3 ore ago

Fără apă caldă pe mai multe străzi din Timișoara

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde la punctul termic 18, între orele 8.00 și…

7 ore ago

Vremea se încălzește în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată, local călduroasă după-amiaza. Cerul va…

8 ore ago

Episodul pilot al unui serial filmat în Arad are premiera la cinema Arta

Trei absolvenți ai Academiei de Film "Iura Film Academy", Lucia Barath, Daniel Oancea și Marius…

18 ore ago

Aquatim începe refacerea rețelei de apă și canalizare din zona Calea Șagului

Mai multe străzi din sudul Timișoarei vor fi sparte în perioada următoare pentru lucrări la…

19 ore ago