Accident A320: Copilotul, angajat în 2013 de Germanwings, avea 630 de ore de zbor la activ

Copilotul Airbus al Germanwings, care s-a prăbuşit marţi în Alpii francezi, a fost angajat ‘în septembrie 2013’ de către compania aeriană şi avea 630 de ore de zbor la activ, a precizat joi, pentru Agenția France Presse, compania Lufthansa, citată de Agerpres.

Lufthansa, operatorul Germanwings, nu a confirmat informaţiile potrivit cărora unul dintre cei doi piloţi ar fi rămas singur la comandă, celălalt rămânând blocat în afara cabinei de zbor (cockpit), după cum au scris unele media, cu referire la date decriptate din prima ‘cutie neagră’ – CVR-ul (cockpit voice recorder) – descoperită marţi.

Comandantul de bord al avionului A320 avea zece ani de experienţă şi peste 6.000 de ore de zbor în palmares pe aparate Airbus, precizase încă de marţi Germanwings, filiala low-cost a Lufthansa.

Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, care asigura legătura între Barcelona (Spania) şi Düsseldorf (Germania), s-a prăbuşit marţi în Alpii francezi, cu 150 de persoane la bord – 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului. În urma accidentului nu au existat supravieţuitori, cele mai afectate de această tragedie aeriană fiind Germania şi Spania, care au înregistrat cele mai multe victime.

Foto: AFP/Getty Images

Articole asemănătoare

România începe cursa pentru o dublă istorică, Mondial–European | VIDEO

Echipa națională de minifotbal a României, campioană mondială, participă de astăzi la o nouă ediție…

3 ore ago

Cronica unui eșec cu repetiție: handbalul de la CSM Deva | AUDIO

Echipa feminină de handbal CSM Deva a ratat, pentru al doilea sezon consecutiv, promovarea în…

4 ore ago

România bate Finlanda, revenind de la 0-2

Naţionala masculină de volei a României a învins dramatic formaţia Finlandei, cu scorul de 3-2…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana, la final de săptămână

Astăzi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în prima…

7 ore ago

De 1 Iunie, copiii din Arad vor “inspecta” dotările M.A.I.

Copiii vor putea vedea aparatele de termoviziune, cum se face amprentarea în laboratorul mobil de…

15 ore ago

Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din Complexul “Băile…

15 ore ago