Accident cu cinci victime, două încarcerate, pe DN 7, în județul Arad

Sursa foto: DRDP Timișoara

Un grav accident de circulație s-a produs, astăzi, pe DN 7, la Hanul de la Răscruce din județul Arad.
Cinci persoane au fost rănite, două fiind încarcerate, în urma impactului dintre un autoturism și o autoutilitară.
La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie şi două ambulanţe SMURD, fiind alocate şi trei echipaje SAJ.
“În urma accidentului au rezultat cinci victime, printre care două încarcerate. Pompieri au acţionat pentru extragerea victimelor din autoturism, fiind preluate în viaţă de către echipajele medicale. Cele trei victime neîncarcerate sunt conştiente şi cooperante”, au transmis reprezentanţii ISU Arad.
În urma evaluării medicale, toate cele cinci victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare.

Articole asemănătoare

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

38 de minute ago

Pleacă și Căpusă de la UTA. Ce să mai înțelegi?

43 de jucători, dintre care 25 de debutanți a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…

o oră ago

Ministrul transporturilor, despre lucrările la linia ferată care traversează Timișoara: Am semne de întrebare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…

2 ore ago

Ambele echipe de la CSS Bega Timișoara se bat pentru locul al cincilea

Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…

2 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

3 ore ago

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

5 ore ago