Nouă persoane, între care trei femei, au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN 7, în apropiere de localitatea Mintia, din judeţul Hunedoara, după ce microbuzul în care se aflau a acroşat o combină agricolă parcată pe marginea drumului.

Două dintre victime se află într-o stare mai gravă, dar toţi cei nouă răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva pentru îngrijiri medicale.

Din primele cercetări, accidentul a avut loc din cauză că şoferul ar fi aţipit la volan, microbuzul venind din Germania. Impactul dintre microbuz şi utilajul agricol a fost puternic, motorul autovehiculului fiind găsit sub combină.

Foto: agerpres.ro

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

3 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

9 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

9 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

9 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

9 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

10 ore ago