Accident pe autostradă în Arad. A fost activat planul roșu

Autorităţile arădene au activat planul roşu de intervenţie, în această dimineaţă, după un accident soldat cu 16 răniţi şi un decedat, produs pe autostrada A1, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, spune  că un microbuz cu numere de Cehia, care se îndrepta spre graniţă, a intrat într-un TIR care staţiona în coloană la doi kilometri de frontieră.

În microbuz se aflau 17 pasageri ucraineni, iar ISU a constatat că 16dintre aceştia au suferit răni. Una dintre persoanele aflate în microbuz a decedat.

Mai multe unităţi SMURD şi ambulanţe s-au deplasat pentru a prelua răniţii.

Sensul de mers spre Nădlac al autostrăzii, chiar înainte de trecerea frontierei, a fost blocat de dimineaţă.

Articole asemănătoare

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

58 de minute ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

o oră ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

o oră ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

6 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

15 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

17 ore ago