Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Accident rutier în Arad. A fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD

Elicopterul SMURD de la Arad a fost solicitat astăzi să intervină, în urma unui accident rutier.

Accident rutier în Arad. A fost nevoie de intervenția elicopterului SMURD

Articol de Radio Timișoara, 31 ianuarie 2020, 14:47

O maşină a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului, la ieșire din Mâsca. Incidentul rutier a avut loc în jurul orei 12:00, înspre localitatea Galșa, pe DJ 709. Potrivit poliţiştilor, din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că o femeie de 37 de ani, din localitatea Mocrea, pe fondul neatenției, a pierdut controlul maşinii, părăsind partea carosabilă.

La fața locului s-au deplasat două echipaje medicale, dar având în vedere că una dintre victime era inconștientă a fost trimis și elicopterul SMURD. Femeia a suferit un traumatism cranio cerebral cu pierderea stării de conștiență, fracturi de umăr și membru inferior, fiind transportată la Unitatea de Urgențe Arad cu elicopterul, iar băiatul, cu traumatism cranio cerebral minor, a fost transportat la Urgențe cu autospeciala SMURD.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Accident pe drumul dintre Timișoara și Lugoj; două persoane au rămas incarcerate
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură luni, 7 septembrie 2026, 16:15

Accident pe drumul dintre Timișoara și Lugoj; două persoane au rămas incarcerate

Un accident rutier s-a produs luni după-amiază, pe DN6, în apropiere de Chizătău, pe sensul de mers către Topolovățu Mare. Potrivit...

Accident pe drumul dintre Timișoara și Lugoj; două persoane au rămas incarcerate
Start de an școlar în Hunedoara pentru peste 53.000 de copii
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură luni, 7 septembrie 2026, 15:07

Start de an școlar în Hunedoara pentru peste 53.000 de copii

Peste 53.000 de preșcolari și elevi au început luni noul an școlar în județul Hunedoara, populația școlară fiind în creștere față de...

Start de an școlar în Hunedoara pentru peste 53.000 de copii
Șofer de microbuz școlar, prins băut la volan. Transporta 14 elevi
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură luni, 7 septembrie 2026, 13:02

Șofer de microbuz școlar, prins băut la volan. Transporta 14 elevi

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Gătaia au oprit microbuzul pentru control pe raza orașului. În urma testării cu aparatul etilotest,...

Șofer de microbuz școlar, prins băut la volan. Transporta 14 elevi
Continuă lupta cu incendiile de vegetație din Caraș-Severin
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 6 septembrie 2026, 15:33

Continuă lupta cu incendiile de vegetație din Caraș-Severin

Unul dintre cele mai extinse incendii a izbucnit în zona Petroșnița – Prisian, unde flăcările au afectat aproximativ 80 de hectare. Pompierii...

Continuă lupta cu incendiile de vegetație din Caraș-Severin
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 6 septembrie 2026, 13:54

Accident grav pe DN 68A, la Coșevița. Motociclist preluat de elicopterul SMURD

Accidentul s-a produs pe DN 68A, pe sensul dinspre Coșava spre Coșevița. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 51 de ani, aflat la volanul unui...

Accident grav pe DN 68A, la Coșevița. Motociclist preluat de elicopterul SMURD
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 6 septembrie 2026, 08:46

Bărbat încarcerat în urma unui accident la Ghiroda

Intervenție de urgență, duminică dimineață, la Ghiroda, în apropiere de Timișoara, după ce un autoturism s-a răsturnat și s-a oprit...

Bărbat încarcerat în urma unui accident la Ghiroda
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 5 septembrie 2026, 22:28

Incendii de vegetație în Caraș-Severin. Au fost mobilizate două elicoptere

Pompierii din Caraș-Severin au intervenit, în această seară, pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată, în condițiile în care...

Incendii de vegetație în Caraș-Severin. Au fost mobilizate două elicoptere
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 5 septembrie 2026, 14:33

Pompierii români se întorc acasă după finalizarea misiunii de sprijin din Serbia

Cei 69 de pompieri români detașați în Serbia încheie misiunea de sprijin și revin în țară, după două săptămâni de intervenții complexe...

Pompierii români se întorc acasă după finalizarea misiunii de sprijin din Serbia