Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură

Anchete în Arad după ce un polițist s-ar fi aflat în mașina cu numere false a unui austriac care conducea drogat

Mai multe anchete sunt în desfășurare după ce un polițist s-ar fi aflat în calitate de pasager alături de un șofer austriac care conducea un autoturism cu număr de înmatriculare fals și posibil sub influența drogurilor.

Anchetele au inceput dupăce un bărbat de 44 de ani, cetățean austriac, a fost oprit, la un control de rutină, în timp ce conducea printr-o zonă circulată din Arad.

Primele cercetări arată că automobilul, în valoare de 260.000 e euro, avea numerele de înmatriculare ale unei alte mașini din colecția sa.

Bărbatul este un afacerist, care se ocupa cu terenuri date in arenda in Arad si detine hoteluri in Austria. De ziua lui și-a facut cadou trei bolizi de lux, printre care și masina cu care a fost prins.

La nivelul Poliției de Frontieră Arad a început o anchetă care să arate cum a intrat autoturismul în țară.

În momentul de față se efectuează verificări cu privire la situația mijlocului de transport, urmând ca la finalizarea acestora să revenim cu detalii”, spune purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Alexandru Andrei Dincă.

Verificări și la Poliția Arad

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a dispus efectuarea de verificări după ce un poliţist s-a aflat, în calitate de pasager, alături de un şofer austriac prins în timp ce conducea un autoturism cu număr de înmatriculare fals şi posibil sub influenţa substanţelor psihoactive.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Mădălin Herbei.

În seara zilei de sâmbătă, poliţiştii Biroului Rutier din Arad au depistat un bărbat de 44 de ani, cetăţean austriac, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Romanilor. Din verificări a reieşit că autoturismul nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism este fals.

Testarea cu aparatul din dotare a indicat posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.

Deoarece aceasta nu reprezintă probă în dosarul penal, persoana a fost condusă la o unitate medicală în vederea recoltării de probe.

Bărbatul este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare fals.

Articole asemănătoare

Mai e sau nu o noutate?! Naţionala de handbal masculin a ratat calificarea la Mondial

Tricolorii au reuşit să câştige prima manşă, pe 8 mai, la Baia Mare, la doar…

3 ore ago

CSM Oradea cedează primul meci al finalei cu U BT Cluj-Napoca

Primele două sferturi ale duelului din "BT Arena" au fost spectaculoase, cu un plus adus…

3 ore ago

I’Velo dă startul la pedalare cu 140 de biciclete în Timișoara

Conceptul de bike-sharing I’Velo a fost adus la Timisoara de Green Revolution, organizație care pune…

7 ore ago

Zilele Tinerilor, cu distracție, concerte și dans la Deva

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” pregătește două zile pline de distracție și muzică pentru tineri și…

8 ore ago

Noaptea Muzeelor aduce la Timișoara automobile de epocă

Automobile istorice vor fi expuse sâmbătă, 18 mai, după lăsarea serii, când are loc evenimentul…

8 ore ago

Vaporașe versus barjă-terasă, dispute din cauza vitezei de navigație

Comunitatea oamenilor care dețin vaporașe în Timișoara își manifestă nemulțumirea față de modul de navigare…

8 ore ago