Arma cu care s-a împușcat mortal preotul din Hășmaș ar fi aparținut consulului onorific al Italiei la Arad

Arma cu care preotul ortodox din comuna Hăşmaş din judeţul Arad, Pelea Cucu, s-a împuşcat mortal accidental ar aparţine consulului onorific al Italiei la Arad, Roberto Sperandio. Conform acestuia din urmă, arma i-a fost furată, împreună cu alte bunuri, în cursul verii trecute.

Poliţiştii şi procurorii fac acum verificări pentru a vedea cum a ajuns arma furată în posesia preotului, care nu era deţinător legal de armă. Se iau în calcul mai multe variante, printre care că preotul ar fi împrumutat arma de la un localnic pentru a scăpa de vidrele care îi provocau pagube la pescării.

În ceea ce priveşte cauza decesului, anchetatorii iau în calcul ipoteza unei descărăcări accidentale a armei când preotul ar fi vrut să o cureţe.

Casa consulului Italiei la Arad, Roberto Sperandio, a fost spartă în cursul verii trecute, fiind furate trei arme pe care acesta le deţinea legal – două arme de vânătoare şi una de colecţie, bijuterii şi circa 15.000 de euro. Cazul se află în ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, unde figurează tot cu autor necunoscut.

Preotul care ar fi implinit 54 de ani luna viitoare a fost găsit, miercuri, împuşcat mortal pe terenul propriei pescării pe care o deţinea între localităţile Comăneşti şi Tăgădău. Poliţiştii şi procurorii continuă cercetările în acest caz.

 

Articole asemănătoare

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

o oră ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

2 ore ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

2 ore ago

Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap pentru parcare gratuită verificate la Arad sunt multiplicate

Aproximativ 40% dintre cardurile speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap folosite în Arad…

2 ore ago

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

2 ore ago

“PRO DATINA” respectă tradiția de 15 ani

Festivalul  folcloric „Din comoara satului” a fost primul eveniment important al  Asociației culturale “PRO DATINA”…

5 ore ago