Cazul de la Caracal: Bărbatul suspectat de uciderea unei fete de 15 ani, prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă

Bărbatul din Caracal suspectat de uciderea unei adolescente de 15 ani, a fost reținut pentru 24 de ore.

După reținere, Gheorghe Dincă urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit unui comunicat de presă, reținerea s-a făcut pentru infracțiunile de trafic de minori și viol. Cauza este instrumentată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din Craiova cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale a Institutului Național de Criminalistică, IPJ Olt și IPJ Dolj.

Ancheta în acest caz a fost preluată de DIICOT Craiova pentru a-l reuni cu un dosar privind dispariția unei alte adolescente de 18 ani.

Gheorghe Dincă a fost audiat aseară după ce în locuința sa au fost găsite rămășițe care par umane și bijuterii. Acestea ar aparține se pare adolescentei de 15 ani care a fost dată dispărută săptămâna aceasta.

Şeful Poliției Române, Ioan Buda, a fost demis aseară de ministrul de interne ca urmare a modului în care a gestionat acest caz.

Președintele Klaus Iohannis a cerut autorităților statului ca cercetările să fie desfășurate cu maximă celeritate și a afirmat că așteaptă în ședința de marți a CSAT o primă evaluare a situației.

Miercuri, Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină ‘la ocazie’. Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.

Surse: Radio Romania Actualitati, Agerpres

Articole asemănătoare

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

51 de minute ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

2 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

2 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

2 ore ago

Suporterii Corvinului cer ca data de disputare a Supercupei să nu se modifice

FCSB - Corvinul Hunedoara este primul meci al noului sezon și contează pentru Supercupa României.…

8 ore ago

România s-a calificat la turneul final al Golden League

Naţionala feminină de volei a României s-a calificat la turneul Final Four al Golden League,…

11 ore ago