Tribunalul Arad a decis joi să nu judece cazul lui Ovidiu Tender. Acesta a depus contestaţie la executarea pedepsei de 12 ani şi 7 luni de  închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Instanţa arădeană a decis să îşi decline competenţa teritorială de soluţionare în favoarea Tribunalului Timiş. Doar că dosarul a ajuns la Arad chiar de la Tribunalul Timiş, care, la rândul său, a decis, în vară, să-şi decline competenţa.

Conform purtătorului de cuvânt al Tribunalului Timiş, Diana Dărăban, în acest caz s-a constatat un conflict negativ de competenţă între cele două instanțe. Tribunalul Arad a sesizat Curtea de Apel Timișoara care va stabili care instanţă va judeca acest caz.

Ovidiu Tender va rămâne în Arad până când printr-o hotărâre judecătoreasca sau printr-o decizie a comisiei de disciplină din penitenciar, îi va fi modificat regimul de executare a pedepsei.

Ovidiu Tender a fost trimis în judecată, în 2006, rechizitoriul fiindîntocmit de către fosta şefă DIICOT, Alin Bica, arestată ulterior pentru corupţie. În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi omul de afaceri Marian Iancu la 14 ani de închisoare. Tender şi Iancu sunt acuzaţi că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti şi au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi, sumă stabilită la nivelul anului 2003.

 

 

Foto: aradon.ro

Articole asemănătoare

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

32 de minute ago

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

3 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

4 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

10 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

10 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

10 ore ago