Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Darius Vâlcov a părăsit sediul DNA. Fostul ministru nu a dat declarații

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov a părăsit, miercuri dimineaţă sediul DNA, fără să dea declaraţii cu privire la motivul pentru care a fost chemat de procurori, informează Agerpres.

Darius Vâlcov a părăsit sediul DNA. Fostul ministru nu a dat declarații

Articol de Carla Chiu, 25 martie 2015, 11:30

Darius Vâlcov a stat în sediul DNA aproximativ o oră, spunând la ieşire doar că de ziua lui îşi doreşte trecerea Codurilor fiscale. Pe numele lui Darius Vâlcov există două cereri ale DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, urmând ca plenul Senatului să se exprime miercuri prin vot asupra acestora.

În primul dosar, Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi primit, în calitate de primar al municipiului Slatina, 2 milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, pentru a acorda acestei firme contracte publice pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti. Faptele ar fi fost săvârşite în perioada 2009-2013.

În a doua cerere trimisă la Senat, DNA solicită încuviinţarea pentru urmărirea penală şi arestarea lui Vâlcov pentru fapte săvârşite ca ministru şi senator, şi anume, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Potrivit DNA, noile infracţiuni de care este acuzat Vâlcov au fost comise în ultimii patru ani.

Concret, Darius Vâlcov este acuzat că, începând cu anul 2011, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiilor publice, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care le deţinea în fapt şi pe care le administra prin interpuşi.
Procurorii susţin că banii şi bunurile obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor au fost depozitate într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate. Seiful respectiv conţinea 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur în greutate totală de trei kilograme, un tablou inscripţionat ‘Renoir’, un tablou inscripţionat ‘Jean Cocteau’ şi o pictură pe lemn inscripţionată ‘Aurel Acasandrei’, notează Agerpres.

Peste 300 de hectare de vegetaţie şi fond forestier din Caraș-Severin afectate de incendii

Peste 300 de hectare de vegetaţie şi fond forestier din Caraș-Severin afectate de incendii

Incendiile de vegetaţie uscată, litieră şi fond forestier au afectat 302 hectare în diferite zone ale judeţului Caraş-Severin. Cea mai...

Peste 300 de hectare de vegetaţie şi fond forestier din Caraș-Severin afectate de incendii
Fumul și mirosul de ars au revenit în Timișoara. Recomandările DSP

Fumul și mirosul de ars au revenit în Timișoara. Recomandările DSP

Mirosul de ars a revenit, vineri dimineață, în Timișoara, unde fumul a fost mai dens decât joi. Situația este pusă pe seama incendiilor de...

Fumul și mirosul de ars au revenit în Timișoara. Recomandările DSP
Incident violent la Bulgăruș: doi soți au ajuns la spital înjunghiați

Incident violent la Bulgăruș: doi soți au ajuns la spital înjunghiați

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați, în jurul orei 13:17, cu privire la un conflict familial produs în...

Incident violent la Bulgăruș: doi soți au ajuns la spital înjunghiați
Fum în Timișoara după incendiile de vegetație din Serbia

Fum în Timișoara după incendiile de vegetație din Serbia

În Timișoara s-au resimțit de dimineață degajări de fum care provin, cel mai probabil, de la incendierea unor zone de vegetaţie uscată din...

Fum în Timișoara după incendiile de vegetație din Serbia

Un mort și doi răniți în urma unui accident la Chevereșu Mare

Un bărbat de 48 de ani a decedat într-un accident rutier produs pe drumul judeţean DJ 592, pe raza localităţii Chevereşu Mare. Potrivit IPJ...

Un mort și doi răniți în urma unui accident la Chevereșu Mare

Percheziții într-un dosar de furturi din locuințe în Timiș

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat 16...

Percheziții într-un dosar de furturi din locuințe în Timiș

Accident mortal pe centura Timișoarei

Un grav accident de circulație s-a produs, astăzi, în jurul orei 12:05, pe centura ocolitoare a municipiului Timișoara. Potrivit primelor...

Accident mortal pe centura Timișoarei

Peste 300 de hectare de vegetație afectate de incendii în Timiș

Peste 300 de hectare de vegetație uscată și miriști au ars în județul Timiș, în ultimele 48 de ore, în urma a 17 incendii la care au...

Peste 300 de hectare de vegetație afectate de incendii în Timiș