Circulaţia este blocată în acest moment pe DN7, între Pecica-Nădlac, la intrarea în oraşul Nădlac, in judeţul Arad, după ce un TIR s-a răsturnat de-a curmezişul drumului.

Din primele informaţii reiese că autotrenul s-a răsturnat din cauza poleiului de pe carosabil. La faţa locului au ajuns echimaje de medici SMURD şi descarcare, pentru că şoferul a rămas blocat în cabina camionului. Poliţiştii sunt la faţa locului pentru cercetări.

UPDATE Potrivit specialarad.ro, TIR-urile sunt deviate acum pe Autostrada Pecica-Nădlac.  Șoferul camionului, ce transporta granule de plastic, se pare că a pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga, din cauza poleiului de pe șosea, astfel că autocamionul s-a răsturnat pe DN7, la kilometrul 578. Bărbatul de la volan are 40 de ani, este din Dâmbovița, iar în acest moment se află în afara oricărui pericol. El a fost eliberat din cabina TIR-ului avariat de un echipaj de la descarcerare.

Sursa foto: specialarad.ro

 Foto: aradon.ro

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

3 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

4 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

4 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

6 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

15 ore ago