Doi copii și bunicul lor, recuperați după ce s-au pierdut noaptea în pădure

Un bărbat de 70 ani şi nepoţii săi de 3, respective 11 ani au fost recuperaţi azi-noapte de salvatorii arădeni, după ce s-au rătăcit într-o pădure, unde plecaseră la plimbare.

Incidentul s-a petrecut loc în satul Ţela, comuna Bata, din judeţul Arad, iar ginerele bărbatului sunase la 112 pentru a anunţa că cei trei s-au rătăcit prin pădure.

Salvatorii au cerut numărul de telefon al bunicului şi au aflat că se află pe un drum forestier, dar nu ştiu exact unde. Mai multe echipe de pompieri, poliţişti şi voluntari, în frunte cu primarul comunei, au plecat în căutarea celor trei persoane. Conform unor informaţii, bărbatul a locuit acum 50 de ani în satul Ţela, ulterior mutându-se în Timişoara. Acesta deţine o proprietate în sat şi a venit cu nepoţii în vizită, plecând să se plimbe cu ei prin pădure până când au ajuns pe un drum forestier şi s-au rătăcit.

După circa două ore de căutare, cei trei au fost găsiţi în stare bună şi fără probleme medicale.

Foto: ISU Arad

Articole asemănătoare

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

o oră ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

6 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

8 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

10 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

12 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

12 ore ago