Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Doi tineri prinși cu droguri în curtea Colegiului Tehnic de Vest din Timișoara. Reacțiile autorităților

Doi tineri de 16 și 18 ani au fost prinși de jandarmi, în curtea Colegiului Tehnic de Vest din Timișoara, având asupra lor droguri și un cântar. Potrivit jandarmilor, tânărul de 18 ani este recidivist.
Inspectorul Școlar General Aura Danielescu a transmis că tinerii au intrat în curtea liceului printr-o zonă aflată în construcții.
Subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu, fost director al Colegiului Național Bănățean a explicat că, pentru a preveni traficul de droguri în școli sau în preajma lor, profesorii sunt cei care ar trebui să fie formați și conștientizați în legătură cu riscurile la care sunt expuși copiii.
“Este foarte important ca sistemul dirigințial și de cadrelor didactice în totalitatea lor, să conștientizeze aceste riscuri și să recunoască și imediat să ajute organele competente în momentul în care apar astfel de de situații. Un portar, pe lângă care trec o mie de copii într-o zi e destul de greu să se identifice astfel de situații, dar profesorii sunt cei care sunt toată ziua împreună cu acești copii și ei sunt primii care ar trebui formați și ar trebui să conștientizeze riscurile la care acești copii sunt expuși”, spune Sorin Ionescu.

Doi tineri prinși cu droguri în curtea Colegiului Tehnic de Vest din Timișoara. Reacțiile autorităților
Foto: Rotterda, The Netherlands. Luchtfoto's van Rotterdam vrijgegeven voor de Rotterdam BrandingToolkit. Aerial pictures of Rotterdam copyright released for the Rotterdam BrandingToolkit. foto: Gerhard van Roon/Kunst en Vliegwerk

Articol de Radio Timișoara, 20 septembrie 2023, 16:41

În cazul tinerilor găsiți cu droguri în curtea Colegiului Tehnic de Vest, care sunt din afara liceului, jandarmii au sesizat Poliția pentru cercetări, cazul fiind de competența DIICOT.

Accident pe drumul dintre Timișoara și Lugoj; două persoane au rămas incarcerate
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură luni, 7 septembrie 2026, 16:15

Accident pe drumul dintre Timișoara și Lugoj; două persoane au rămas incarcerate

Un accident rutier s-a produs luni după-amiază, pe DN6, în apropiere de Chizătău, pe sensul de mers către Topolovățu Mare. Potrivit...

Accident pe drumul dintre Timișoara și Lugoj; două persoane au rămas incarcerate
Start de an școlar în Hunedoara pentru peste 53.000 de copii
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură luni, 7 septembrie 2026, 15:07

Start de an școlar în Hunedoara pentru peste 53.000 de copii

Peste 53.000 de preșcolari și elevi au început luni noul an școlar în județul Hunedoara, populația școlară fiind în creștere față de...

Start de an școlar în Hunedoara pentru peste 53.000 de copii
Șofer de microbuz școlar, prins băut la volan. Transporta 14 elevi
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură luni, 7 septembrie 2026, 13:02

Șofer de microbuz școlar, prins băut la volan. Transporta 14 elevi

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Gătaia au oprit microbuzul pentru control pe raza orașului. În urma testării cu aparatul etilotest,...

Șofer de microbuz școlar, prins băut la volan. Transporta 14 elevi
Continuă lupta cu incendiile de vegetație din Caraș-Severin
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 6 septembrie 2026, 15:33

Continuă lupta cu incendiile de vegetație din Caraș-Severin

Unul dintre cele mai extinse incendii a izbucnit în zona Petroșnița – Prisian, unde flăcările au afectat aproximativ 80 de hectare. Pompierii...

Continuă lupta cu incendiile de vegetație din Caraș-Severin
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 6 septembrie 2026, 13:54

Accident grav pe DN 68A, la Coșevița. Motociclist preluat de elicopterul SMURD

Accidentul s-a produs pe DN 68A, pe sensul dinspre Coșava spre Coșevița. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 51 de ani, aflat la volanul unui...

Accident grav pe DN 68A, la Coșevița. Motociclist preluat de elicopterul SMURD
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 6 septembrie 2026, 08:46

Bărbat încarcerat în urma unui accident la Ghiroda

Intervenție de urgență, duminică dimineață, la Ghiroda, în apropiere de Timișoara, după ce un autoturism s-a răsturnat și s-a oprit...

Bărbat încarcerat în urma unui accident la Ghiroda
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 5 septembrie 2026, 22:28

Incendii de vegetație în Caraș-Severin. Au fost mobilizate două elicoptere

Pompierii din Caraș-Severin au intervenit, în această seară, pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată, în condițiile în care...

Incendii de vegetație în Caraș-Severin. Au fost mobilizate două elicoptere
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 5 septembrie 2026, 14:33

Pompierii români se întorc acasă după finalizarea misiunii de sprijin din Serbia

Cei 69 de pompieri români detașați în Serbia încheie misiunea de sprijin și revin în țară, după două săptămâni de intervenții complexe...

Pompierii români se întorc acasă după finalizarea misiunii de sprijin din Serbia