Efective mărite pornesc din nou în căutarea celor patru dispăruți în apele Mureșului

Căutările celor patru persoane care au căzut, duminică seara, din barca de lemn in care se aflau 12 oameni, continua pentru a cincea zi consecutiv.

Echipaje formate din pompieri și scafandri au reluat operațiunile pe râul Mureș, iar salvatorilor din Timiș și Arad li s-au alăturat și efective din Caraș-Severin.

10 bărci inspectează zona, într-o nouă încercare de a-i recupera pe cei doi copii și doi bărbați, dispăruți în urma incidentului.

Vă reamintim, o barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, duminică seară, în râul Mureş, în judeţul Timiş, un copil decedând şi patru persoane fiind date dispărute.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad informaseră luni că barca nu era înmatriculată, iar cel care o conducea, un bărbat de 33 de ani, nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, el fiind reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă. Marţi dimineaţă, la expirarea măsurii reţinerii, bărbatul a fost eliberat.

 

Articole asemănătoare

Festivalul „Din comoara satului” ajunge la ediția a XVI-a. Ultima săptămână de înscrieri în concurs

În perioada 20-23 mai se va derula o nouă ediție Festivalului „Din comoara satului”, organizat…

o oră ago

Tradiții în zona morilor de apă de la Rudăria | AUDIO-VIDEO & FOTO

Săptămâna mare și  Paștele la Rudăria Zona Rudăria atrage turiștii interesați de cel mai mare…

2 ore ago

CSM Oradea, la un meci distanță de bronzul național la polo pe apă

Formația antrenată de Ciprian Cîmpianu și Christian Sandor a învins în primele două întâlniri ale finalei mici.…

6 ore ago

Handbalistele de la CSM Deva, în fața turneului de promovare în Liga Florilor

Competiția debutează mâine, de la ora 12:00, cu primele patru jocuri. Gruparea hunedoreană va evolua…

6 ore ago

Promenadă și sport pe malul râului Bega în locul construcțiilor ilegale demolate

Malul râului Bega din Timișoara va deveni un coridor de agrement urban. Totul a început…

6 ore ago

Zona de agrement de la Pădurea Ceala, finalizată cu un an întârziere

Proiectul are o valoare de aproximativ 28 de milioane de lei și este finanțat parțial…

7 ore ago