Explozie într-un imobil din Giarmata. Doi copii și doi adulți au fost răniți

Doi adulţi şi doi copii au fost răniţi, după ce a explodat o butelie la etajul 1 al unui imobil de pe strada Industriilor, în Giarmata. 45 persoane au reuşit să iasă în siguranţă, dar au fost afectate două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 20 mp, fiecare.
La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, trei echipaje SMURD, dintre care, unul cu medic, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, două ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic și un microbuz de transport persoane din cadrul Detașamentului 2 Timișoara. În sprijin intervin pompierii voluntari ai comunei Giarmata.
Explozia nu a fost urmată de incendiu.
A fost anunțat distribuitorul rețelei de gaze naturale și Inspectoratul de Stat în Construcții Timiș.

Articole asemănătoare

Todoni mai face o „victimă”; Bara se oprește în optimi

Todoni a învins-o, în această după amiază, pe japoneza Mao Hontama cu 6-3, 3-6, 6-3.…

o oră ago

Argint și bronz pentru floretistele timișorene

Cele două au fost adversare în semifinale, unde câștig de cauză a avut Rebeca Cândescu,…

3 ore ago

„Belshazzar’s Feast” de William Walton, primă audiție națională, la Filarmonica „Banatul”

Concertul vocal-simfonic din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, programat vineri, 17 mai 2024, la Sala…

4 ore ago

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

8 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

8 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

11 ore ago