Poliţiştii de frontieră din judeţul Timiş au depistat patru migranţi şi o călăuză în apropiere de Cenad. Aceştia se deplasau, pe jos, spre Ungaria şi pentru că nu s-au oprit la somaţiile verbale, agenţii au fost nevoiţi să tragă un foc de armă în plan vertical.

Cei cinci bărbaţi au fost duşi la sediul sectorului de frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor, s-a constatat că patru dintre ei veneau din Kosovo şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen, cu ajutorul călăuzei de naţionalitate sârbă. Totodată, a reieşit că cei patru kosovari au fost ghidaţi, pe teritoriul ţării vecine, de alţi doi cetăţeni sârbi, care i-au trecut graniţa în România, în zona Jimbolia. De asemenea, migranţii au declarat că în vama Cenad urmau să fie preluaţi de cele două călăuze din Serbia, care urmau să îi ducă până în Austria. În urma acestor informaţii, cetăţenii sârbi au fost reţinuţi în punctul de trecere a frontierei.

Migranţii au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în formă continuată, urmând să fie retrimişi în Serbia. Cele trei călăuze de naţionalitate sârbă sunt cercetate penal pentru trafic de migranţi.

 

 

Foto: gazetadenordvest.ro

 

Articole asemănătoare

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

o oră ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

3 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

9 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

11 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

12 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

14 ore ago