Fostă şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timişoara, urmărită penal

Fosta şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timişoara, Rodica Aurelian, este urmărită penal pentru mai multe infracţiuni, anunță Direcţia Naţională Anticorupţie.
Potrivit unui comunicat al DNA, Rodica Aurelian este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, în situaţia în care funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sustragere sau distrugere de înscrisuri, fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, toate în formă continuată.
“În prezenta cauză sunt cercetate aspecte referitoare la săvârşirea unor presupuse infracţiuni de către persoane din conducerea Primăriei municipiului Timişoara în legătură cu modalitatea de organizare a unor concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât şi pentru posturi de execuţie, în perioada 2018 – 2020. În contextul menţionat mai sus, suspecta Aurelian Rodica, în calitate de şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 10 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte”, se arată în comunicatul DNA.
Potrivit DNA, persoanele respective ar fi promovat concursurile şi ulterior, prin dispoziţiile primarului municipiului Timişoara, care a acţionat fără vinovăţie, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv şi altele.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

2 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

2 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

3 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

4 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

4 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

4 ore ago