Fosta şefă a Serviciului Resurse Umane din Primăria Timişoara recunoaşte fraudarea concursurilor de angajare

Fosta şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei a recunoscut fraudarea concursurilor de angajare pentru diverse posturi de conducere sau de execuţie
Rodica Aurelian a încheiat un acord cu procurorii DNA Timişoara.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, “Aurelian Rodica, în calitate de şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 20 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte. În lucrările respective răspunsurile corecte ar fi fost trecute atât de inculpată cât şi de alte trei subordonate (două dintre ele au încheiat cu procurorii anticorupţie câte un acord de recunoaştere a vinovăţiei). Urmarea acestor demersuri ar fi fost faptul că persoanele respective ar fi promovat concursurile şi ulterior, prin dispoziţiile primarului municipiului Timişoara, care ar fi acţionat fără vinovăţie, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv etc’”
Fosta şefă a Serviciului Resurse Umane a declarat recunoaşte faptele și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia. Ea a fost condamnată la închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani şi interzicerea unor drepturi.

Articole asemănătoare

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

2 ore ago

Trenul cu pelerinii din Ungaria, participanți la procesiunea de la Șumuleu Ciuc, a intrat în țară prin Arad

Trenul care îi poartă pe pelerinii din Ungaria la Șumuleu Ciuc a intrat, vineri, în…

3 ore ago

Muzeele din Timișoara rămân închise în semn de protest în Noaptea Muzeelor

Muzeul Național de Artă din Timișoara a anunțat că refuză să organizeze evenimentul Noaptea Muzeelor,…

3 ore ago

Circulație restricționată și parcare închisă, zilele următoare la Timișoara

Parcarea publică de pe strada Ștrandului va fi închisă din 20 mai până în 22…

3 ore ago

Stop joc, după cinci meciuri în maximum de seturi

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a fost învinsă de japoneza Moyuka Uchijima, cu 6-2,…

3 ore ago

Ministrul Transporturilor: Centura de sud a Timișoarei, finalizată în iulie. Cinci oferte pentru centura de vest

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dă asigurări că lucrările la centura de sud a Timișoarei vor…

3 ore ago