Opt primari din judeţul Timiş sunt audiaţi miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Timişoara în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean, Titu Bojin. Acesta este anchetat de procurorii anticorupţie, care au făcut mai multe percheziţii la sediul administraţiei judeţene în cursul dimineţii.

Primarii sunt aduşi cu mandat de jandarmi la DNA Timişoara, edilii declarând, înainte de intrarea la audieri, că sunt nevinovaţi.

Sediile primăriilor edililor prezenţi la DNA au fost percheziţionate miercuri de procurorii anticorupţie, de unde au fost ridicate diferite documente.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Titu Bojin, este adus miercuri la Bucureşti de către procurorii DNA.

Nouă depouri ale CFR Călători ar fi încheiat în mod fraudulos contracte de furnizare de produse, în valoare totală de peste 170.000 de lei, cu firma Ecomet West SRL, controlată de un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Titu Bojin, conform unor surse judiciare.

Contractele, cu valori de până la 25.000 de lei, au fost încheiate în vara anului 2014 între depourile din Bucureşti, Arad, Timişoara, Braşov, Sibiu, Galaţi, Cluj, Iaşi, Suceava şi Ploieşti şi societatea comercială controlată de George Didilă.

Cel care i-a determinat pe şefii depourilor să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să atribuie contractele ilegal, prin fraudarea procedurilor de achiziţie, este Teodor Alexandru Gavriş, director în cadrul CFR Călători. El este suspectat şi de faptul că a făcut demersuri pentru alocarea către subunităţile din teritoriu a fondurilor necesare achitării contractelor, deşi cunoştea faptul că preţurile erau supraevaluate.

Societatea Ecomet West SRL ar fi beneficiat şi de mai multe contracte de achiziţii publice încheiate cu primării şi alte instituţii publice din judeţul Timiş, în urma presiunilor exercitate de preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin.

Procurorii anticorupţie au efectuat miercuri percheziţii la 48 de adrese din Bucureşti şi judeţele Timiş, Cluj, Braşov, Sibiu, Argeş, Prahova, Arad, Suceava, Galaţi, Iaşi şi Constanţa, dintre care 20 sunt la instituţii publice. Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în cursul anului 2014.

În dosar este vorba de fapte de luare de mită şi abuz în serviciu în care sunt implicaţi, printre alţii, Titu Bojin şi Marcel Mihoc, consilier judeţean în CJ Timiş.

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

o oră ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

2 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

3 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

3 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

5 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

14 ore ago