Doi adulţi şi patru copii au fost răniţi în urma unui grav accident de circulaţie care s-a produs miercuri, la ieşirea din oraşul Ineu spre comuna arădeană Bocsig.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca, spune că în autoturism se aflau doi adulţi şi patru minori cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani. Cei doi adulţi şi doi dintre copiii răniţi în urma accidentului au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru a primi îngrijiri medicale, ceilalţi doi copii, aflaţi în stare mai gravă, fiind transportaţi cu elicopterul SMURD la Timişoara.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber precizează că, din primele cercetări efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Arad, la faţa locului, se pare că şoferul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, a adormit la volan pe fondul oboselii, autoturismul scăpat de sub control părăsind carosabilul şi intrând în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

‘Toate cele şase persoane aflate în autoturism au fost rănite în urma accidentului rutier. O tânără de 19 ani, pasageră în autoturism, a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale autoturismului, fiind necesară intervenţia echipei de descarcerare a ISU Arad pentru eliberarea ei. Cei doi adulţi, împreună cu doi dintre copiii minori, au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, în vreme ce pentru ceilalţi doi copii, aflaţi în stare mai gravă, s-a impus transportarea lor la Timişoara. De menţionat că toate cele şase persoane aflate în autoturism se află în afara oricărui pericol’, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

 

Sursa foto: glasularadului

Articole asemănătoare

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

o oră ago

Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu

Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu. Reprezentanții Biroul Teritorial al…

o oră ago

Aglomerație la vămile Nădlac 1 și Nădlac 2

Șoferii de autoturisme au de așteptat mai bine de o oră pentru a trece frontiera…

2 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 22: Sorin Babii

Format în poligonul clubului UTA, el avea să scrie istorie în sportul românesc, prin salba…

2 ore ago

SCM Timișoara, lider și după deplasarea din Ghencea

Rugbiștii de la SCM Timișoara au început returul cu o victorie în deplasare. Ei au…

2 ore ago

Obiectiv ratat: CSM Oradea pierde și cu Steaua București

Handbaliștii de la CSM Oradea au pierdut și meciul al doilea meci al barajul de…

5 ore ago