Grup infracțional specializat în furturi de seifuri, destructurat de polițiștii timișeni

Polițiștii de investigații criminale din cadrul IPJ Timiș cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale București și Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei au reușit destructurarea unui grup infracțional din Timiș specializat în comiterea furturilor de seifuri
Grupul infracțional era format din trei bărbați în vârstă de 36, 40 și 41 de ani, care au fost depistați în flagrant, după ce au sustras un seif din cadrul unei societăți comerciale din București. Ei au fost prinși în Giurgiu, în timp ce se îndreptau spre județul Timiș. În interiorul mașinii în care se aflau, au fost găsite mai multe dispozitive folosite la comiterea faptei, inclusiv seiful sustras.
Cei trei bărbați au fost prezentați magistraților care au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

6 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

7 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

8 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

8 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

9 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

13 ore ago