A fost panică noaptea trecută într-o societate comercială de pe Calea Aurel Vlaicu din Arad. Un un panou radiant amplasat pe tavanul unei încăperi s-a desprins și a  căzut pe un corp de mobilă din lemn, generând un incendiu.

Salvatorii Detașamentului de Pompieri Arad au ajuns imediat la fața locului cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD.

Cei 40 de angajați ai societății care se aflau în corpul de clădire unde s-a produs incendiul, au ieșit singuri din clădire  în condiții de siguranță. De asemenea, alți 13 angajați care se aflau în alt corp al clădirii, au părăsit incinta.

Din fericire nu s-au inregistrat victime și nimeni nu a a necesitat îngrijiri medicale.

Articole asemănătoare

Food Intel Forum, duminică, la “Diminețile satului”

Food Intel Forum AQUA Carpatica s-a desfășurat în două locații de excepție, respectiv Universitatea de…

4 ore ago

CSM Deva ratează promovarea directă în Liga Florilor

Formația olteană s-a impus clar, 32-22, după ce avea un avans de șapte goluri încă…

4 ore ago

SCM Timișoara câștigă în Maramureș și urcă în fruntea clasamentului

Partida a început cu o greșeală defensivă a echipei timișorene, care a dus la eseul…

6 ore ago

AUDIO | CSM Oradea versus U BT Cluj, pentru a treia oară în finala campionatului

Sezonul 2022/23 s-a încheiat cu victoria lui U-BT Cluj-Napoca, după 4-2 la general în finala cu CSM Oradea.Prima finală între aceste…

7 ore ago

Cu o echipă de juniori în teren, Corvinul încheie sezonul cu un eşec la Mioveni

Asta deşi gazdele au deschis scorul destul de repede, în minutul 8, prin experimentatul Blănaru.…

8 ore ago

AUDIO | Cu emoţii pe final, dar Dumbrăviţa rămâne în Liga a doua!

Unicul gol al timişenilor a venit de la un jucător al... oaspeţilor! În minutul zece,…

9 ore ago