Locatarii unui bloc de patru etaje din orașul Lipova, județul Arad, s-au panicat în această seară după ce în imobil a izbucnit un incendiu. Focul a pornit la coșul de fum de la etajul al patrulea al blocului ai cărui locatari se încălzesc cu sobe pe bază de lemne sau cărbuni.

Zeci de oameni au ieșit din apartamente după ce casa scărilor a fost invadată de fum. La fața locului au venit mai multe echipaje de pompieri și o ambulanță SMURD. Pompierii au luat primele măsuri pentru a proteja acoperișul și se acționează pentru stingerea focului, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca. Nicio persoană nu a fost rănită și nu au fost necesare îngrijiri medicale.

Articole asemănătoare

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

56 de minute ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

3 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

3 ore ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

3 ore ago

Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap pentru parcare gratuită verificate la Arad sunt multiplicate

Aproximativ 40% dintre cardurile speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap folosite în Arad…

4 ore ago

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

4 ore ago