Incendiu puternic într-un bloc din Petrila: Zeci de persoane evacuate

Peste 30 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc din oraşul Petrila, după ce un incendiu a izbucnit şi s-a extins la mai multe magazii improvizate pe casa scării la etajele trei, patru şi cinci. Cinci persoane au fost transportate la spital, fiind intoxicate cu fum. Alţi 50 de locatari au ieşit singuri din bloc.

‘Arderea se manifestă la etajele trei, patru şi cinci, la mai multe magazii improvizate pe casa scării. Pompierii au evacuat din bloc 34 de persoane şi au transportat la spital, cu ambulanţele SMURD, cinci persoane care au suferit intoxicaţii cu fum’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

La faţa locului se intervine cu patru maşini de stingere a incendiilor, cu patru ambulanţe şi o autospecială de transport victime multiple.

 Foto: glasul-hd.ro

ACTUALIZARE:

Peste o sută de persoane au fost evacuate, zece adulţi şi un copil au avut nevoie de îngrijiri medicale şi trei etaje dintr-un bloc turn au fost afectate, la Petrila, de incendiul izbucnit înainte de prânz.

Potrivit pompierilor, incendiul s-a produs în uscatoria de la etajul trei, extinzându-se la mai multe magazii improvizate la etajele superioare. Incendiul s-a manifestat cu violenta la magazii improvizate de pe casa scarilor, unde erau depozitate materiale usor inflamabile.

Din primele date, focul pare a fi pornit de la un scurtcircuit, generat de improvizaţiile folosite de mulţi dintre locatari, care foloseau branşamente ilegale.

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

4 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

4 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

6 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

11 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

12 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

12 ore ago