Migranți descoperiți într-un foișor din Complexul Studenţesc

Zece migranţi irakieni au fost depistaţi de poliţiştii locali în Complexul Studenţesc din Timişoara.

Agenții Poliției Locale se aflau în patrulare în zona campusului studențesc și au observat într-un foișor de pe strada Aurelianus un grup de persoane care păreau a fi migranți. După primele verificări, bănuielile s-au confirmat și s-a dovedit că este vorba despre zece persoane, cu vârste între cuprinse între 2 și 50 de ani, care provin din Irak și nu dețin documente.

Anul acesta, poliţiştii locali din Timişoara au mai depistat în Parcul Justiţiei şi în Piaţa Victoriei persoane provenite din Afganistan şi Siria, iar anul trecut au depistat pe străzile Timişoarei un număr de 284 de migranţi.

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

4 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

4 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

4 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

6 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

12 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

12 ore ago