Ministrul de Interne a cerut verificarea tututor firmelor care vând explozibili, în contextul crimei de la Arad

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat că a dispus verificarea, la nivel naţional, a tuturor societăţilor care comercializează explozibili, în contextul cazului de la Arad.

„Aşa cum, de exemplu, la Oneşti, am verificat peste 500.000 de petiţii în 24 de luni, tot ce înseamnă plângeri, care nu aveau caracter penal, dar aveau anumite elemente de ameninţare, la fel am făcut şi aici, am dispus verificarea tuturor societăţilor care comercializează produse de acest gen (explozibili – n.r.) la nivel naţional şi, cu siguranţă, de aici ne va rezulta şi o imagine a ceea ce înseamnă această piaţă în România”, a declarat Bode.

Ministrul de Interne a precizat că acesta este un element pe care Poliţia îl ia în calcul, însă ancheta de la Arad este coordonată de Parchetul General.

Potrivit ministrului, raportat la evenimente similare care au fost dejucate, este posibil ca şi acesta să fi putut fi oprit înainte de a se produce.

 

Articole asemănătoare

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

25 de minute ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

30 de minute ago

Omagiu vibrant pentru Juergen Klopp la ultimul său meci la Liverpool

Juergen Klopp și-a condus elevii pentru ultima dată în acest mandat și a câştigat cu…

2 ore ago

Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara

Creația în bronz a sculptorului Péter Jecza, realizată cu ani în urmă, îl înfățișează pe…

3 ore ago

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

5 ore ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

6 ore ago