Tribunalul Timiş a amânat pentru marți luarea unor decizii în dosarul în care preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu este acuzat de trafic de influenţă.

Instanţa se va pronunţa cu privire la înlocuirea măsurii de arest la domiciliu cu cercetarea sub control judiciar. De asemenea, judecătorul va da o soluţie referitoare la excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Reamintim, Nicolae Ioţcu este acuzat de trafic de influenţă, după ce în iulie a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit mită în cazul unui contract de un 1.600.000 de euro pentru aparatură medicală la spitalul judeţean.

 

 

Foto: adevarul.ro

Articole asemănătoare

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

2 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

7 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

9 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

11 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

13 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

13 ore ago