O nuntă cu peste 40 de invitaţi, întreruptă de poliţiştii timișeni

Poliţiştii din Sânnicolau Mare au descoperit un eveniment privat care se desfășura într-un imobil din Comloșu Mare, încălcând măsurile de prevenire a pandemiei.

La faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre o cununie la care participau 41 de persoane, dintre care nouă erau minori.

Organizatorul evenimentului a fost amendat cu 1.000 de lei, iar 31 de participanţi au fost sancţionaţi cu amendă în valoare totală de 15.500 de lei.

Și polițiștii din Găvoșdia au fost sesizați că într-un imobil din localitate are loc un eveniment privat care încalcă legea 55/2020.

Oamenii legii au descoperit au descoperit 16 persoane adunate la o petrecere în curtea imobilului. Organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar persoanele participante au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 7.500 de lei.

Poliţia Timiş reaminteşte faptul că în această perioadă este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive), atât în spaţii deschise, cât şi în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

2 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

2 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

4 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

5 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

5 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

5 ore ago