Patronii staţiei GPL din Crevedia, reţinuţi de procurori pentru 24 de ore

Patronii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL din Crevedia unde s-au produs explozii săptămâna trecută, au fost reţinuţi de procurorii Parchetului General.
Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au fost aduşi sub escortă de poliţişti la Parchet pentru audieri, după care procurorii au emis pe numele lor ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.
“În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea a doi inculpaţi, administratori ai unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 şi 2 din Codul Penal”, a anunţat Parchetul General.
Ionuţ Doldurea este fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea.
Explozia de la Crevedia s-a soldat cu cinci decese şi aproximativ 50 de oameni răniţi, printre care şi mulţi pompieri. De asemenea, zeci de case din apropierea staţiei GPL au fost distruse. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.
Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

2 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

3 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

9 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

9 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

9 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

11 ore ago