Premierul Victor Ponta s-a prezentat miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat în dosarul Rovinari -Turceni.

Potrivit Agerpres, Victor Ponta a declarat miercuri, la ieşirea din sediul DNA, că i s-au prezentat rezultatele expertizei din dosarul său, subliniind că a plătit cu 2.000 de lei în plus taxe pe care nu intenţionează să le ceară înapoi.

‘Da. Mi s-a dat expertiza. Am plătit cu 2.000 lei în plus taxe, dar nu le mai cer de la statul român’, a afirmat premierul întrebat de rezultatele expertizei şi cât s-a stabilit prejudiciul.

‘Acum stau pe picioare foarte bine’, a adăugat acesta ironic.

Victor Ponta a precizat că va da declaraţii când va fi chemat de procuror cu avocatul.

‘O sa dau declaraţii când mă cheamă procurorul cu avocatul.’

În 13 iulie, Victor Ponta a fost chemat la DNA, unde a fost anunţat că în dosar s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile şi că procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce îi aparţin în dosarul Rovinari -Turceni în care acesta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

Tot atunci, DNA i-a schimbat calitatea în acest dosar din suspect în inculpat, premierul prevalându-se de dreptul la tăcere, astfel că nu a dat o declaraţie în faţa procurorului.

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

2 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

2 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

5 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

7 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

12 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

14 ore ago