Primarul din Zabrani si unul dintre oamenii de afaceri vor rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul Timiş a judecat solicitarea DNA de arestare preventivă, iar azi-noapte a decis să o modifice.

Anchetatorii îl acuza pe primarul comunei arădene Zăbrani, Toader Marian, de constituirea unui grup infracțional organizat şi abuz în serviciu. După audierea celor patru, instanţa a respins solicitarea DNA de arestare preventivă, hotărând ca primarul din Zăbrani şi Popa Radu să fie arestaţi la domiciliu, iar  Cîrja Jean şi Pop Valer să fie cercetaţi în libertate sub control judiciar.

Primarul este acuzat că a prejudiciat bugetul, dând cu titlu gratuit terenul primăriei pentru plantaţii de viţă de vie, deşi i s-a cerut să-l dea în concesiune, iar oamenii de afaceri că au prejudiciat bugetul cu peste trei milioane de euro prin decontări fictive către APIA. Împotriva deciziei se poate face contestaţie în 48 de ore, urmând să fie judecată de Curtea de Apel Timişoara. (Foto: opiniatimisoarei.ro)

Articole asemănătoare

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

2 ore ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

5 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

6 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

9 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

10 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

19 ore ago