Profesoară din Lugoj, condamnată după ce a bătut un elev

O profesoară de la Liceul Tehnologic din Lugoj a fost condamnată la noua luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, după ce a bătut un elev.
Incidentul s-a petrecut în 2020, cu un elev de clasa a V-a care a amenințat-o și a înjurat-o în timpul unei ore de sport. Copilul a avut nevoie de două-trei zile de îngrijiri medicale.
Judecătorul Raluca Panaitescu, purtător de cuvânt al Curții de Apel Timișoara, a explicat pentru Radio Timișoara cum și-a justificat judecătorul decizia.

Prin faptul că a fost condamnată la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, profesoara de sport are în continuare cazierul curat, urmând să execute pedeapsa doar dacă va comite alte fapte penale. Profesoara trebuie să îi achite, însă, elevului agresat daune morale de 200 de euro.

 

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

6 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

8 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

8 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

8 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

9 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

13 ore ago