Start de an școlar în Hunedoara pentru peste 53.000 de copii
Emoții pentru cei care au pășit pentru prima dată pragul școlii, dar și bucuria revederii pentru ceilalți elevi, la începutul noului an școlar în județul Hunedoara. Autoritățile anunță, totodată, investiții în infrastructura educațională și extinderea rețelei de creșe.
Articol de Radio Timișoara, 7 septembrie 2026, 15:07
Peste 53.000 de preșcolari și elevi au început luni noul an școlar în județul Hunedoara, populația școlară fiind în creștere față de anii anteriori, potrivit Inspectoratului Școlar Hunedoara. Dintre aceștia, 2.853 sunt copii care au intrat în clasa pregătitoare, în cele 227 de unități de învățământ de stat din județ.
Multe dintre școlile din județ au fost reabilitate cu fonduri europene. Pentru 28 de clădiri din 16 unități de învățământ mai sunt însă necesare autorizațiile pentru funcționare.
În ceea ce privește grădinițele, toți copiii au fost cuprinși în această formă de învățământ. Totodată, au fost finalizate procedurile pentru funcționarea creșelor din Deva și Simeria, construite prin programul guvernamental „Sfânta Ana”.
Alte creșe sunt în pregătire la Orăștie, Geoagiu, Sântămăria Orlea, Petroșani și Uricani, iar la Hunedoara și Lupeni urmează să fie construite noi unități, care ar trebui finalizate în 2027.