Un bărbat înarmat cu un topor a spart geamurile Primăriei oraşului Haţeg

Un bărbat înarmat cu un topor a intrat, astăzi, în sediul Primăriei oraşului Haţeg şi a spart mai multe geamuri ale instituţiei, nemulţumit că nu i-a fost acordată o locuinţă socială.
Potrivit Poliției Hunedoara, în urma incidentului nu au rezultat victime omeneşti.
Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, din Haţeg, a urcat până la etajul întâi al primăriei, Poliţia Haţeg fiind sesizată de cele întâmplate prin numărul de urgenţă 112.
“La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii de ordine publică împreună cu o patrulă de jandarmi, care l-au imobilizat pe bărbat şi l-au condus la sediul Poliţiei Haţeg”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub pentru distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice și va fi fi reţinut pentru 24 de ore.

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

6 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

8 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

9 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

9 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

9 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

14 ore ago