Un bolovan de aproape două tone a distrus o casă din comuna Crişcior

Un bolovan cu greutatea de aproximativ două tone s-a desprins dintr-un versant abrupt al unui deal şi s-a oprit în zidul unei case din localitatea hunedoreană Crişcior. Nu au fost semnalate victime, însă peretele unei încăperi în care era amenajată baia locuinţei a fost avariat în totalitate şi va trebui refăcut.

„Am fost sesizaţi de o femeie de 56 de ani, din localitatea Crişcior, că un bolovan cu dimensiunile de 1,80 metri pe 2,40 metri s-a rostogolit în curtea casei în care locuieşte. Bolovanul i-a distrus o parte din locuinţă. Nu au fost semnalate victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, agentul de poliţie Laura Bradu.

În parcursul său, bolovanul a făcut şi un crater în asfaltul din faţa casei. Cel mai probabil, bucata de stâncă s-a desprins de pe versant din cauza ploilor care au căzut în ultimele zile în cantităţi mari.

 

Sursa foto: servuspress.ro

Articole asemănătoare

Concert coral aniversar CARMINA DACICA, la șase decenii de activitate artistică

La împlinirea a șase decenii de activitate artistică neîntreruptă, Corala feminină „Carmina Dacica”, dirijată de…

2 ore ago

Vreme instabilă în vestul țării

În a doua parte a zilei, vor fi averse locale și cu caracter torențial, însoțite…

3 ore ago

Handbal, juniori 3: SCM Politehnica, pe patru, AHCS Cîtu Timișoara, a șasea

Turneele finale ale Campionatelor Naționale de handbal, juniori 3, Grupa Valoare, s-au încheiat. Timișoara a…

3 ore ago

Victorii superbe pentru Irina Begu și Ana Bogdan

Jucătoarele române de tenis Irina Begu și Ana Bogdan s-au calificat, joi seara, în runda…

4 ore ago

Corvinul Hunedoara ajunge la șase transferuri

Ion Cărăruş este noul jucător al divizionarei secunde de fotbal Corvinul Hunedoara. În vârstă de…

17 ore ago

Anca Todoni, în sferturi la un turneu W50

Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de…

17 ore ago