UPDATE! FOTO și VIDEO! Atac armat la sediul publicaţiei franceze de satiră Charlie Hebdo. 12 oameni au murit

Cel puțin 11 persoane și-au pierdut viața, iar alte zece au fost rănite, miercuri, în urma unui atac armat la sediul din Paris al publicației franceze de satiră Charlie Hebdo. Potrivit AFP și Reuters, doi bărbaţi înarmaţi au atacat miercuri sediul publicaţiei cauzând cel puţin 11 morţi, dintre care și poliţişti. Cinci dintre răniți sunt în stare gravă. Un ofiţer al poliţiei afirmă că printre cei decedaţi se numără cel puţin un ziarist, iar trei dintre răniţi sunt poliţişti. Potrivit postul francez iTELE, citat de Reuters, un martor afirmă că a văzut incidentul dintr-o clădire situată în apropiere. El susţine că a observat doi indivizi cu cagule negre şi înarmaţi cu Kalaşnikovuri pătrunzând în clădire, câteva minute mai târziu auzind mai multe focuri de armă, după care cei doi au părăsit edificiul, cu o mașină furată. Potrivit BBC, aceasta ar fi mașina cu care au fugit atacatorii.

Sursa foto: bbc.com

Preşedintele francez Francois Hollande se îndreaptă miercuri spre locul atacului armat, iar guvernul a anunţat o reuniune de urgenţă.

Publicaţia Charlie Hebdo a mai fost atacată în trecut după ce a publicat în anul 2011 benzi desenate care satirizau lideri musulmani.

UPDATE: Preşedintele francez Francois Hollande a dezvăluit că în cursul ultimelor zile „au fost dejucate mai multe atacuri teroriste”, potrivit Digi24. Șeful statului francez a declarat că „Suntem într-o stare de șoc în fața unui atac care este fără îndoială un act de terorism”.

Potrivit BBC, atacatorii ar fi tras circa 50 de focuri de armă.

UPDATE 2: Potrivit Digi24, în regiunea Île-de-France a fost ridicat la nivelul de „alertă de atentat”. Asta înseamnă măsuri sporite de securitate, patrule permanente de polițiști.

Pe rețelele de socializare de pe internet au fost postate imagini din timpul atacului.

width=WIDTH

width=WIDTH

 

UPDATE 3: Potrivit ultimelor informații, numărul persoanelor decedate este 12. Pe internet a apărut o filmare explicită cu atacaorii, în timp ce împușcau un polițist. Filmarea a fost ștearsă ulterior.

Sursa: capturi DIGI24

 

Sursa: capturi DIGI24

sursa: twitter

UPDATE 14.40: Jurnaliștii de la Charlie Hebdo se aflau în ședință în momentul atacului. Ziariștii pregăteau o ediție specială a ziarului de satiră. Potrivit BBC, surse din rândul anchetatorilor spun că unul din martori susține că la intrarea în redacție atacatorii ar fi spus „L-am răzbunat pe Profet” („I have avenged the Prophet”). Potrivit AP, acesta este cel mai grav atac terorist din Franța, în ultimele două decenii.

La ora 15.00, ora României, va avea loc o ședință de urgență a Executivului francez.

Premierul britanic David Cameron a condamnat atacul terorist ‘revoltător’ comis miercuri împotriva sediului publicaţiei satirice Charlie Hebdo, exprimându-şi solidaritatea cu Franţa în lupta împotriva terorismului, relatează AFP şi Reuters.

‘Crimele comise la Paris sunt revoltătoare. Suntem alături de poporul francez în lupta împotriva terorismului şi pentru apărarea libertăţii presei’, a declarat premierul britanic, într-un mesaj difuzat pe Twitter.

UPDATE 14.50 Școlile și universitățile din Paris au fost închise,în urma incidentului. Din cele 12 persoane ucise, patru erau caricaturiștii publicației.

Prim-ministrul României, Victor Ponta, s-a declarat „profund şocat” de incidentul din Paris, într-un mesaj în limba franceză, postat pe contul său Twitter.

UPDATE 15.10 Potrivit huffingtonpost.co.uk, polițiștii și experții criminaliști exameniează acum mașina atacatorilor.

Sursa foto: huffingtonpost.co.uk

 

UPDATE 15.50 Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a exprimat profunde condoleanţe rudelor şi apropiaţilor tuturor victimelor atacului terorist care a avut loc miercuri la Paris, a anunţat pentru agenţia de presă TASS secretarul de presă al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, potrivit căruia Kremlinul condamnă în mod ferm terorismul.

‘Preşedintele Putin exprimă, în legătură cu evenimentele tragice de la Paris, unde în urma atacului terorist au murit mulţi oameni, profunde condoleanţe rudelor şi apropiaţilor celor decedaţi, precum şi parizienilor şi tuturor francezilor’, a anunţat Peskov. Totodată, secretarul de presă al preşedintelui rus a subliniat că ‘Moscova condamnă în mod ferm terorismul sub orice formă de manifestare a acestuia’. ‘Moscova este convinsă că nimic nu poate constitui o îndreptăţire pentru acţiunile teroriste’, a subliniat Peskov.

UPDATE 15.55 Guvernul francez a trimis militarii pentru aproteja locațiile publice din Paris.

Sursa foto: bbc.com

 

UPDATE 16.00 Stephane Charbonnier, editorul șef al publicației Charlie Hebdo, ucis în atacul armat de miercuri, ar mai fi primit, în trecut, amenințări cu moartea, iar în prezent se afla sub protecția poliției.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, despre incidentul din Paris

„Atacarea redacţiei săptămânalului francez Charlie Hebdo reprezintă un act terorist crud şi laş. Îmi exprim compasiunea pentru familiile victimelor precum şi solidaritatea faţă de naţiunea franceză atât de lovită astăzi. Îi asigur pe toţi partenerii României de întregul sprijin în lupta împotriva terorismului şi a extremismului de orice fel. Comunitatea internațională trebuie să aibă o atitudine fermă în faţa încercărilor teroriste de distrugere a statului de drept, de încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.  Libertatea de informare este un drept fundamental al omului. Atât toleranţa religioasă şi etnică, cât şi dreptul la libera expresie sunt fundamentele civilizaţiei moderne, construită pe principiile democraţiei”.

UPDATE 16.40 Potrivit BBC, polițiștii francezi informează acum că este vorba despre trei atacatori.

UPDATE 17.20 Pe internet a fost lansată o campanie „Je suis Charlie” – pentru solidarizare cu victimele atacului, cu jurnaliştii şi de susţinere a libertăţii de exprimare.

 

Sursa foto: bbc.com
Sursa foto: bbc.com
Sursa foto: bbc.com
Sursa foto: theindependent.co.uk
Sursa foto: cnn.com
Sursa foto: Twitter/ Wall Street Journal
Sursa foto: bbc.com
Sursa foto: Twitter / itvnews
Sursa foto: Facebook

Articole asemănătoare

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

7 secunde ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

11 minute ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

18 minute ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

53 de minute ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

58 de minute ago

Omagiu vibrant pentru Juergen Klopp la ultimul său meci la Liverpool

Juergen Klopp și-a condus elevii pentru ultima dată în acest mandat și a câştigat cu…

2 ore ago